the things that makes us great

Posted in aberatii, dream on, orange dreams cu etichete , on iunie 30, 2010 by robotzik

Sunt rea.

Am ajuns la aceasta concluzie inteligenta in momentul in care am inceput sa imi analizez gandurile, nu actiunile, pentru ca slava domnului inca mai pot sa ma abtin. In ultimele zile am planificat moartea mai multor oameni, in mintea mea. Pentru cateva cazuri, as putea chiar sa scap basma curata, pentru ca am gasit niste scenarii ff bune. Faptul ca tocmai am recunoscut ca as face asta , nu imi confera un alibi foarte bun ( sau poate reusesc sa fac o faza gen sharon stone in basic instinct, si iar e bine).

Oricum, lucrul despre care vroiam sa vorbesc , desi multi s-ar astepta sa fie prostia care ne inconjoara- lait motivul existentei acestui blog si a majoritatii lucrurilor publicate, este de fapt modul in care ne traim viata. Am gasit un quote foarte bun recent, si anume : “Never give up on something that you can’t go a day without thinking about.”  , si de aici mi-a venit ideea ca sunt o persoana autodistructiva (lucru pe care il stiam deja, ca de altfel majoritatea celor care ma cunosc ) ,  dar si ca am ramas inca un copil. Adica, nu as putea sa traiesc fara lucruri ca ciocolata (da, ma gandesc zilnic la ciocolata) , soare, leagan … chestii de copil mic si tembel( e bine ca am parculetz in fata blocului).

Concluzia: Lucrurile marunte, pe care de obicei nu le bagam in seama , ne fac oameni mai buni.


P.S. Care sunt lucrurile pe care le faceti in fiecare zi , la care va ganditi in fiecare zi? Well, those are the things that make you great . :P

bucuresti…

Posted in bucuresti, intamplari cu etichete , on martie 12, 2010 by robotzik

“In cautarea comorii pierdute”

Bucurestiul este un mister. Bucurestiul in sine, este un oras frumos, atata timp cat nu locuiesti in el, nu incerci sa te plimbi prin el , si , daca din nefericire stai ” in this lovely city” nu e indicat sa iti parasesti “comfort zone-ul ” .
Intotdeauna am avut o orientare in spatiu buna, dar sunt unele zone in care nu am fost, prin urmare reprezinta gauri negre, asemenea celor de pe strazile noastre. Astazi , m-am aventurat impreuna cu midnightfrenzy in cartierul Obor, in cautarea unui gift-shop .
Aceasta cautare m-a facut sa ma gandesc la comorile piratilor, la care poti ajunge dupa ce urmezi indicatiile de pe o bucata de harta veche si stearsa ( in cazul nostru un post-it care avea pe el o harta desenata de mine- sunt un anti-talent la desen), obstacole ( nametii, baltile si gropile de pe strazi preiau acest rol), si pirati ( in cazul nostru au fost doar oameni… ciudati).
Oprindu-ne din 5 in 5 metrii ca sa ne uitam pe harta, piratii din jur se uitau ciudat la noi, crezandu-ne turiste. Adevarul e ca ne si comportam ca unele, prin urmare ne-am gandit sa ne luam in serios rolul. Partea cea mai interesanta a fost atunci cand piratii incercau sa interactioneze cu noi vorbind si gesticuland in slow-motion, multi decibeli.( un sfat pe viitor, daca cineva nu va intelege, nu vor intelege nici daca tipati si vorbinti lent- but , hey, you are free to try).

Concluzia: Am gasit cufarul ferecat(aka gift shop’ul), dar era gol. Arghhh !

P.S. Nu aveti incredere in pirati, si luati-va gps daca nu stiti unde mergeti.

zi cu ploaie…

Posted in aberatii, dream on, music for the soul cu etichete , , , , on martie 2, 2010 by robotzik

“Se anunta o zi cu ploaie…”

Sincer, am renuntat de mult la ideea ca ceea ce se zice la meteo se adevereste, dar … pluteste in atmosfera mirosul de ploaie. Sunt genul ala de persoana disfunctionala care iubeste ploaia, dar ca si orice alt sentiment de simpatie pe care il nutresc, este atasata o clauza… imi place ploaia calda… cu nori pufosi si pamant cald care se topeste sub picaturile de apa.Prin urmare, aceasta copie a fenomenului meu preferat, merita muzica depresiva.

Cea mai potrivita am gasit-o intr-un film foarte interesant, cu o morala puternica, “An Education”. E povestea clasica:

1,Girl meets boy.

2.Boy makes the girl love him

3.Boy turns out to be an ass.

4.Girl is left with a hole in her heart.

Nu stiu de ce (sau poate stiu, dar vreau sa ignor subiectul), m-a atins povestea filmului. E genul de relatie in care iti poti regasi o parte din povestea ta. Nu tot, dar sigur cateva faze vor semana, lucru care va duce si mai mult la categorisirea sexelor( femeia e… naiva-am folosit un cuvant bland-, iar barbatul este… deceiving-nu gasesc termenul in limbajul “de balta)”. Acum, sa revenim la legatura cu ploaia.

 Pentru ploaia de inceput de martie, propun un film bun(cel de mai sus), si melodia de mai jos.

Concluzia: Pe timp de ploaie, e bine sa apelezi la junk food’ul de pe raftul de sus din dulapul de bucatarie si sa te pierzi in povestile altora.

P.S. I’m going crazy. Good thing the winter’s over.

prezentam melodia de azi:

 

anna begins to fade away …

Posted in dream on, music for the soul, orange dreams cu etichete , , , on februarie 27, 2010 by robotzik

Totul se consolideaza si in acelasi timp se destrama. Iluzia unei realitati … minciuna derivata din un adevar… primavara care apare, dar numai dupa o ultima ninsoare. Toate se regasesc, se intalnesc, se amesteca. Nu ma astept ca totul sa fie compus din ploi calde urmate de un curcubeu pe care se joaca ponei roz ( jur ca suna mai bine in engleza expresia), dar de ce trebuie sa  existe intotdeauna o doza indeajuns de toxica incat sa iti anestezieze simturile , pe langa portia de prajituri?(Probabil de aia s-a si inventat expresia”join the dark side- we’ve got cookies “) Care este logica? Si de ce ne aruncam mereu in gol, desi de fiecare data ne lovim?

Concluzia: De fiecare data cand cadem din nori, izbindu-ne de realitate, ne incapatanam, ajungem si mai sus, ca apoi sa fim impinsi din nou in prapastie.

 

ca p.s. , prezint : 

politistii rutieri

Posted in politia rutiera, prostie cu etichete , , on februarie 7, 2010 by robotzik

Dupa cum am promis in postul anterior, voi povesti despre intamplarea extrem de haioasa care m-a facut sa intarziu , si care, evident, intra tot la categoria “oameni prosti”. Cum sunt genul ala de persoana care foloseste transportul in comun, am ales sa ma duc si eu cu 385′ul. Prin urmare, ca sa ajung la facultate, trebuie sa cobor la marriott. Trebuie sa recunosc, ca de obicei nu e aglomerat, si ajung chiar repede. (asta se intampla rar in Bucuresti’ul nostru drag, dar … se poate.) .De data aceasta, autobuzul statea pe loc, si se misca cu viteza melcului baut ( prefer sa asociez mersul incet cu alcoolul, nu cu turbarea). Cand am coborat din statie, am avut placerea sa aflu si de ce.

Semafoarele nu mergeau, dupa care identific cauza, si anume firele de electricitate care erau in mijlocul soselei, in toata intersectia (si banuiesc ca toata lumea stie ce intersectie mare este). Bineinteles, era si o echipa de la interventii, cu cativa “Dorei” , care se chinuiau din greu sa rezolve problema. Dar, cum sa se asigure ca masinile nu trec peste fire cand umbla la ele?

Solutia: SIGURANTA SI INCREDERE – aka politia, evident, cu ramura ei cea mai folositoare, politia rutiera. Si statea nenea politistul in mijlocul intersectie, si dadea drumul circulatiei pe un singur sens. Evident, eu persoana grabita, ma aflam de partea cealalta, si trebuia sa astept pana ii amortea mana, sau ceva de genul, ca sa isi aminteasca ca intersectia nu are un singur sens.

Si dupa 5 minute , timp in care robotzik a stat si a admirat modul in care se rezolva lucrurile in orasul acesta mult prea frumos, s-a intamplat faza zilei, luata parca din filmele cu prosti.

Descriera tabloului: Intersectie semi-blocata, autoturisme care circulau pe sensul dinspre Panduri spre Izvor-si atat.

Masina de la interventii pe a 2-a banda, pe sensul de mers mai sus mentionat.

“Doreii” ( banuiesc ca toata lumea stie reclama cu Dorel, nu? ) pe masina de interventii, jucandu-se cu firele.

Nenea politist, langa masina de interventii, dand nervos din manutza, descriind cercuri care permit masinilor sa treaca.

Actiunea:                    Doreii, care incercau sa acopere zgomotele produse de soferii nervosi care se aflau pe ac sens cu mine, striga la nenea politaiu’, sa apreasca masinile.

Nenea politaiul saluta (genul, “heil hitler” , combinat cu  ”eu! eu ! tovarasa profesoara!”), dar continua sa dea frenetic din manuta.

Punctul culminant:     Un Dorel (se leganaaa.. pe o panza de paianjen! – uhhm, acum,dupa ce am stabilit ca nu ma pot abtine de la comentarii rautacioase  sa ne intoarcem la subiect) , trage de fire, firele evident se ridica. In acelasi timp, o masina trecea fix peste fire (incepeti sa vedeti unde ajung,nu?), nenea politai nu mai da frenetic din manutza, firele intra sub rotile masinii, fac scantei ( mi s-a parut foarte “hollywoodian” efectul ), soferul tipa , politistul in continuare incremenit.

Oamenii de pe sensul meu au fost fericiti, soferul masinii care a facut acest lucru posibil nu s-a electrocutat (alt lucru pe care nu pot sa mi’l explic), politistul nu a mai fost in stare sa blocheze intersectia, iar muncitorii de la interventii au incercat sa remedieze si aceasta problema.

Concluzia: Politistii ar trebui sa asculte de Dorei.

p.s.    Daca vedeti o intersectie blocata, sunt 90 % sanse sa fie un politist rutier in mijlocul ei,

de ce urasc oamenii de la veterinara

Posted in dileme, facultatea de medicina veterinara, frustrari, sesiune cu etichete , , on februarie 2, 2010 by robotzik

Din zona urasc oamenii prosti, trebuie sa sustin sus si tare ca specimene ca la facultatea de medicina veterinara rar gasesti.

Ma numar printre putinii oameni care vor note mari la colocvii, pentru simplul fapt ca asta imi asigura puncte in plus la examen, adica eu am mai putin de invatat. De obicei, pentru colocvii nu trebuie sa inveti decat 100 de pagini, in mare, fata de un examen care te duce lejer la 300-400. Prin urmare, eu persoana nemultumita de 8′ul meu la colocviul de genetica, m-am dus frumos de dimineata sa mai dau o data, pentru ca vreau 10 (da, am o problema, sunt dezaxata, nu ma multumesc cu putin, bla-bla-bla). Si, lasand la o parte faptul ca am intarziat dintr-un motiv pe care il voi povesti maine (sincer, e umor tipic romanesc si intra tot la categoria oameni prosti, “SENZATIONAL” – nu ratati editia de maine!) , intru eu in sala, evident cu alta grupa, imi gasesc unii colegi care venisera ca sa dea si ei colocviul , ma asez langa ei. Profesoara, mirata ca ma vede, ma da exemplu (nu sunt momente pe care sa le urasc mai tare, prefer sa ma creada lumea mediocra, niciodata tocilara, pentru ca asa nu se asteapta nimeni sa pup in cur oameni), iar in urmatoarele randuri voi reproduce tragi-comedia:(voi incerca sa folosesc si indicatii scenice pentru a da dinamism actiunii)

Profesoara: (zambet amplu, se intoarce spre studenti) Vedeti, o colega de a voastra care luase 8 a venit la marire de nota.

Paricopitatele(nick name pt studentii de la veterinara) : Vaaaai, ce proastaaa !(cred ca erau onomatopee care sa exprime dezgust si uimire, in acelasi timp cu inferioritatea pe care o simteau cand vedeau ca unii oameni vor sa faca mai bine)

(in acest timp, robotzik statea in coltul ei, cu ochi mari, si unele gesturi care indicau frica-fata exprima “daca ma mananca data viitoare?!”)

Profesoara: Este de fata…

Paricopitatele: (uimire, zumzet) Cine?Care “E” ?

Robotzik: Aici, eu … (ridic o mana in aer, imi fac cunoscuta prezenta, ma detasez de grup- ma gandesc la norocul pe care l-am avut cu cei din grupa mea, sunt oameni de treaba, promit ca o sa povestesc si despre ei)

(lights fade out, linistea se lasa, robotzik mediteaza la situatie)

Concluzia: “Paricopitatele” de la veterinara au o gandire mediocra.

 

P.S. Daca aveti animalute, aveti grija la ce medic le duceti. Nu e important sa iubeasca animalele(that’s bullshit, e ca si cum ai zice ca un chirurg iubeste oamenii si nu placerea pe care o simte cand isi ghideaza bisturiul cu precizie prin corpul individului), ci unul care stie ce face. Daca are diplome pe pereti, merita?

examene – de ce sunt necesare comenzile on-line la starbucks

Posted in aberatii, dream on, sesiune, starbucks cu etichete , on ianuarie 28, 2010 by robotzik

 

Stand eu in patul meu calduros, chipurile invatand de zor la 2 materii, am realizat care este avantajul de a da un examen si un colocviu in aceasi zi: daca o dai in bara nu o dai doua zile la rand, si iti trece mai repede.

Am “norocul” ca situatia cu 2 examene in aceiasi zi sa se repete. Saptamana urmatoare o sa am colocviu la 3 materii in aceeasi zi. Ma simt “o fericita” (nu va speriati, sunt constienta de felul in care suna si de corectiudinea sintagmei).

Solutia care am gasit-o dupa multe ore nedormite si destula cafeina in sistem cat sa fiu sigura ca nici diseara nu adorm este sa… dorm. Nu are niciun rost sa stai sa inveti, pentru simplul fapt ca oricum nu retii nimic, in cel mai bun caz repeti ca si un papagal, total nefolositor din punctul meu de vedere. Sincer vorbind acum, cred ca stiu la fel de mult ca si ieri, cand nu citisem decat o data.

E bine totusi ca examenul il am la spaniola (motivul pentru care fac aceasta limba imi este putin incetosat si mie, avand in vedere ca a doua limba straina pe care am “invata-o” in generala + liceu a fost germana) si ca am o memorie destul de buna, deci probabil o sa reusesc sa vorbesc despre “don Juani” cu usurinta.Acum mi-am dat seama ca modul cel mai usor in care puteam sa invatat era sa dorm cu televizorul deschis pe “telenovele tv”. Iar genetica mereu mi-a placut, i think I’ll be just fine. (nu stiu daca asta e resemnare sau recunoasterea propriilor valori)

concluzia : Robotzik are nevoie de somn si sa isi arunce cartile. (acum o sa se intoarca la invatat – e o mincinoasa )

P.S. :  Atunci cand ai examen dupa examen, nu e asa ca suna bine comenzi on-line la strabucks?

To be or not … tabu?

Posted in dileme, sex, tabu cu etichete , , , , , on ianuarie 26, 2010 by robotzik

Din seria: “hai sa vedem cat de disfunctionale sunt relatiile” (si nu ma refer numai la cele amoroase ) , prezentam episodul: cine stabileste limitele?

Niciodata nu am fost un geniu in a pune si pastra unele limite, dar , am crezut ca nici nu sunt atat de importante. Sunt genul care se duce spre extrem cu ochii inchisi, nu imi pasa de repercursiuni, dar datorita vremii incredibile de afara (stiu ca nu are nicio relevanta. go with me) stau si analizez absolut orice (am ajuns sa ma gandesc si la faptul ca daca am impartii iarna in mai multe subanotimpuri am putea sa trecem mai usor peste ea, but that’s another subject) . Si am ajuns si la partea cu: unde trebuie sa ne oprim?
Faptul ca folosesc cuvinte cu doua sensuri, majoritatea cu tenta sexuala , ma fac sa par cumva… available? ( da… cred vca asta e termenul care se foloseste) . Cel mai dur este ca uneori oamenii nu inteleg ca e doar un joc, si ca daca as fii cu adevarat interesata nu as face numai comentarii subtile. Prin urmare, cand trebuie sa te opresti?

Am observat si ca exista un fel de regula. Ai voie sa vorbesti cu prietenele despre sex. Ai voie sa vorbesti intr-un grup mixt de prieteni. Dar niciodata doar cu tipii. That makes you a whore. Niciodata nu am inteles de ce unele subiecte sunt tabu pentru o discutie intre sexe.

Si dupa am realizat care era problema. Tocmai faptul ca unele lucruri ca acestea au devenit tabu este motivul din care unele relatii de prietenie se duc pe apa sambetei. Tocmai pentru ca unii tipi nu pot constientiza ca o persoana de sex opus, cu care au doar o relatie de amicitie, poate vorbi despre sex fara a avea o implicatie sexuala cu subiectul in parte. Prin urmare cred ca e semnul ca aceasta trebuie inceputa.

Wrooong. Nimeni nu vrea sa isi piarda un prieten pentru ca intr-un moment in care aveai nevoie sa vorbesti cu cineva ai adus in vorba si acest subiect, care sincer vorbind acum, este unul dintre cele mai intalnite si des practicate activitati de pana acum .

Concluzia: Imma stop talking about sex with my male friends or i have the feeling i will lose them all .( maybe not with all of them… what can i say… i need to bitch to someone that has a “male” point of view )

P.S. Try and talk about your feelings more often, about the things you see daily , even though you think it’s tabu . Sometimes a talk is just a talk.

be fabulous, but forgettable

Posted in aberatii, ce vor femeile?, dream on cu etichete , , , , on ianuarie 25, 2010 by robotzik

Intotdeauna am crezut ca exista o singura metoda de a te simtii bine in fiecare zi, sa ii faci pe ceilalti sa creada ca te simti mai bine decat ei. Dar felul in care te simti este in stransa legatura cu felul in care arati. Folosind principiul simplu al deductiei, trebuie sa arati bine ca sa te simti bine.
Si … in mod ciudat, chiar functioneaza. ( stiu cat de shallow suna, but … whatever gets you through the day, right? )
Exercitiu de imaginatie. Trebuie sa alegem un esantion, sa zicem oamenii care trec pe strada. Cine iti atrage atentia? Cei care arata bine. (si cei care sunt ciudati… dar nu cred ca nimeni vrea sa arate asa)

 Al doilea lucru, aproape la fel de important, este zambetul . Trebuie sa avem mereu un zambet mare.
Cel mai interesant este ca poti sa impresionezi pe moment, si sa dispari in multime.
Be like a shooting star. Impress, make people guessing, and then … fade away.

And.. wait.. there is more.

This is a sog that makes me wanna dress up and … be fabulous.

Concluzia: Life is a journey. If you take a minute to enjoy the ride, you might actually find the thing that makes you happy.

P.S. Put some high heels, a little bit of make up, that cute black dress and go out with your friends… enjoy yourself.

Intamplari din jungla bucuresteana – aka berceni

Posted in berceni, frustrari, nesimtirea altora cu etichete , , on ianuarie 17, 2010 by robotzik

Nu stiu daca v-am mai spus vreodata cat de mult iubesc cartierul in care locuiesc. E atat de … mirific… incat am gasit potrivit ca nickname cuvantul jungla , luand in considerare ca numai in jungla gasim animale pe care de disparitie, bestii, fiinte care nu isi pot controla impulsurile animalice.  Ajung eu frumos acasa, dupa ce in prealabil mi s-a inchis usa in nas cand am intrat in scara, deoarece un vecin nu credea ca locuiesc acolo, si (citez) “a zis administratora sa nu mai lasam oameni necunoscuti in bloc”.

De ceva timp aveam pofta de placinta de dovleac, si cum nu aveam materia prima, am zis ca nu strica sa ma duc pana la piata sa vad daca gasesc ce imi trebuie. Sunt “o fericita” ca am si piata langa.

De fapt, daca stau sa ma gandesc bine, am de toate. Am piata,unde se intalnesc babutele in fiecare dimineata, am parcari pline, am spalatorii auto unde stau baietii la o tabla, am parculet in care vara se aud strigate de imperechere (nu va lasati inselati, nu sunt de pisici ca in alte locuri, ci de oameni) , avem si club auto, in fiecare seara se strang “baietii” sa arate care a pus mai multe boxe furate de la combina audio a maica’sii si puse in portbagaj, chestii variate.” Avem di tati “. Uitasem de bordeluri, nu sunt, dar sigur gasiti doritoare , tot la piata …

Pe drum, scurt de altfel, am avut ocazia sa dau peste viitorii oameni mari ai Romaniei, care erau ocupati sa intrebe de viata mea sexuala, si dupa au avut ceva si cu defunctii din familie… tot la un mod sexual ( that’s just sick… I pity them ).

Am ajuns, am gasit dovlecel, vanzatoarea nu intelegea ce ii ceream. A trebuit sa arat cu degetelul . Dupa, un domn s-a tinut dupa mine, spunandu-mi ca poate sa ma ajute cu bagajele. I-am explicat ca nu am nevoie, ma descur. Nu a inteles. M-a intrebat cum ma cheama,ca sa poata sa ma ajute mai bine. La fel… i-am zis ca nu ma intereseaza. Am reusit sa scap de el pana la urma ( takes years of practice ).

Just another day  “in the jungle… the mighty jungle” .
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=e7mVeGgji9s&hl=en_US&fs=1&color1=0xe1600f&color2=0xfebd01&border=1]

Concluzia: Ca sa faci o placinta trebuie sa te inarmezi cu rabdare.

 

p.s. Nu va mutati in Berceni.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.